Interviul Saptamanii – Carmen Ciocolata


„A fi Om depinde de sufletul fiecaruia si este cea mai importanta calitate pe care-o putem avea. Poate intr-o buna zi ne vom da mainile indiferent de ce credem fiecare.”( Carmen Ciocolata)

Invitata  sa raspunda intrebarilor „Hai-Hui”, Carmen Ciocolata este alaturi de noi in aceasta saptamana in paginile acestui blog, fapt pentru care ii suntem recunoscatori si ii multumim!

14801078_1710646759255108_1667330529_n

Hai-Hui prin Sufletul Folkului:  Carmen Silva sau Carmen Ciocolata, (Carmen Barcza pe numele ei real), fata cu chitara ce strabate cararile muntilor, cum te-ai descrie pe tine in cateva cuvinte, cum arata Carmen Silva  vazuta prin  ochii sufletului sau? Care iti sunt valorile? Care sunt realizarile de care esti mandra? Ce te pasioneaza? De ce Carmen Silva? De ce Carmen Ciocolata?

Carmen Ciocolata: Imi place cum suna “fata cu chitara ce strabate cararile muntilor”… Asa ma visam demult cand umblam prin munti, mai mult singura, si auzeam de cei care umblau astfel prin munti, imprastiind pe unde mergeau doar voie buna si suflet de munte. Si aici ma refer printre altii la Nae Berechet, muzul meu din tinerete sa zic asa, baiatul nebun si frumos, cu voce de catifea, si mai ales la Ofelia Rauch, cea care m-a inspirat atat de mult, fiind de altfel si in trupa ei folk “Remember”. Ma inspira prin sufletul pe care-l punea in muzica ei, taria de caracter si iubirea pentru munte si natura in general. Ei, impreuna cu multi altii, pe care i-am intalnit, mai ales pe munte sau la concursuri montane, au fost cei care m-au inspirat enorm si le sunt recunoscatoare pentru ceea ce am devenit, precum si celor multi, nestiuti chiar, care au compus atatea cantece minunate, inspirati fiind de sufletul curat al muntelui. Ma bucur ca fac parte din generatia nebunilor frumosi si liberi cu adevarat din anii 90, care umblau prin munti si mai stiau sa se si distreze pana dimineatza la un foc cu o chitara. Vorba Ofeliei “Te vei catzara degeaba pe pereti abrubti si stanci/ Sufletu-ti va fi mai rece, daca seara n-ai sa canti/ Vei uita ce-nseamna munte daca nu vei stii s-asculti/ Cant de dor si de iubire, noaptea printer brazi carunti…”.

Valorile mele sunt in primul rand sufletul pur si “la vedere”, un spirit mereu cutezator si in cautarea adevarului despre cine suntem, de ce am venit aici si mai ales unde ne ducem, cand plecam. Poate suna a clisee, dar mereu m-au preocupat aceste intrebari, inca de cand eram copil. Probabil de aici si atractia irezistibila spre adevarata istorie a omenirii, domeniu in care am “sapat” vertiginous, mai ales cat am fost plecata in lume pe vapoare de croaziera. Acolo a avut norocul sa ajung in locuri pline de istorie precum Egiptul, Israel, Grecia, Africa, Asia de sud-est, Alaska, vestul Americii si Caraibe, locuri care, desi par destinatii turistice perfecte, ascund multa, foarte multa istorie straveche. Inca mai sunt multe alte locuri pe care inca le mai am pe lista si sper din tot sufletul sa le vizitez de acum incolo. Un model de viata si de vointa in acest sens este Uca Marinescu, pe care am intalnit-o personal pe munte, evident, cea care a fost in atatea locuri minunate din lume, pornind de la poli si ajungand pana in Himalaia. Ea mi-a demonstrat ca viata nu se termina la o anumita varsta. Atat timp cat respiram putem face orice, daca ne dorim cu adevarat.

In acel locuri speciale pe care le-am vizitat am intalnit oameni, unii mai simpli, altii mai sofisticati, din mai toate natiile, cultele si rasele lumii, oameni minunati cu care am impartasit enorm si de la care am invatat la fel de mult, dovedindu-mi ca nu trebuie sa fii dintr-o anumita rasa si sa ai o anumita credinta pentru a fi Om. A fi Om depinde de sufletul fiecaruia si este cea mai importanta calitate pe care-o putem avea. Poate intr-o buna zi ne vom da mainile indiferent de ce credem fiecare.

Ca realizari pot spune ca am reusit sa-mi urmez visele, chiar si cele din copilarie, iar pentru mine asta e cel mai important. Am o fetita, Anamaia (Printesa Soarelui la incasi) cum imi place mie s-o alint, de care sunt foarte mandra si care, din cate vad, imi calca vertiginos pe urme. Prietenii au alintat-o de mica “Ciocolatzica” J

Apropo, “Ciocolata” vine de la faptul ca prin Malaiesti, demult cand umblam pe-acolo foarte des, aduceam multa ciocolata. Pe atunci lucram la Kraft Jacobs Suchard in Brasov, la marketing si puteam face rost de ciocolata foarte ieftin. Asa ca prietenii de pe munte, mai ales, m-au alintat Ciocolata si asa a ramas pana in ziua de azi. De fapt pe munte mai toti aveam porecle de la Supa, Supitza, Cascaval, Valahu, Gaza si altii, oameni de care-mi amintesc cu mult drag si cu care abia astept sa ma vad pe munte sau la concerte folk. Atunci am trait cu adevarat muntele, nu aveam problemele si responsabilitatile de acum, care ma retin mult din timpul meu pe care mi l-as dori liber ca atunci, sa mai zburd ca odinioara, dar sigur lucrurile se vor regla in curand si voi reveni la ce am fost. La fel atunci nu erau nici retelele de socializare de acum, dar parca si prietenia dintre noi era mult mai reala si mai sincera.

“Carmen Silva” vine mai ales de la traducerea din latina a “cantecului padurii”, ceea ce ma prinde foarte bine, zic. M-a atras dintotdeauna, desi Ciocolata mi se parea indeajuns si nu vroiam sa epatez inutil. Probabil de cand am venit in zona, in Busteni, m-am conectat oarecum la spiritual marii regine Elisabeta, cunoscuta sub acelasi apelativ, pesonalitate pe care o stimez enorm si ii apreciez sentimentele nobile pe care le-a nutrit pentru natura si frumos. Stiu ca si ea a umblat foarte mult prin muntii nostri, mai ales in Bucegi, l-a descris atat de frumos in poeziile ei, fiindu-mi o perpetua sursa de inspiratie. Cat despre ceilalti membri ai casei regale as prefera sa ma abtin de la comentarii, cel putin aici.

14797450_1710646739255110_2012936064_n14794112_1710646789255105_855371426_n14794024_1710646742588443_1591215889_n

 

 

 

Hai-Hui prin Sufletul Folkului: Intram putin in lumea ta facand o paralele intre cant si munte si te intrebam ce a existat prima data in viata ta, muntele sau chitara?

Carmen Ciocolata: Muntele, evident, de acolo si nevoia de a-mi exprima sentimentele prin cantece. Pentru mine muntele reprezinta acel prieten bun, poate singurul a la long, prieten bun dar si dur. De la el am invatat enorm, m-a calit prin ploi si moine, prin viscole si cer senin, mi-a deschis sufletul spre lumile inalte cu care m-am conectat mereu acolo sus. Cred ca sunt in asentimentul meu toti adevaratii iubitori de munte. Oarecum este ca un drog, ai nevoie periodica, cel putin, de curatare trupeasca si mai ales sufleteasca. Prin efort si transpiratie simt ca iese tot raul acumulat la poale, incarcandu-ma apoi cu energia pura a muntelui. E un fel de metamorfoza, as putea spune.

14813535_1710646812588436_911405147_n

Hai-Hui prin Sufletul Folkului: Cand ai invatat primele acorduri, cand ai mers prima data pe munte ?

Carmen Ciocolata: Primele acorduri le-am invatat pe la 19 ani de la un prieten bun de pe munte, e vorba de un cantec drag multora “Ninge astazi”, un cantec pe cat de simplu, pe atat de frumos si profund, cum sunt, de altfel, mai toate cantecele adevarate de munte. Pentru chitara am fost la niste cursuri organizate gratis de catre Cercetasii Brasov, carora as vrea sa le multumesc din suflet ca m-au luat in randurile lor.

 

Hai-Hui prin Sufletul Folkului: Ce lectii de viata si ce bucurii ai primit din experientele traite pe munte , dar din cantul tau?

Carmen Ciocolata: Lectii de viata am primit foarte multe de la munte, in primul rand sa apreciez frumusetea simpla si perfecta a naturii, am realizat ca si noi suntem copiii ei, pe care ii iubeste si ii vrea fericiti, mai ales in mijlocul ei. O alta lectie foarte frumoasa este prietenia adevarata, pe care o experimentezi acolo sus, unde nu conteaza cati bani ai, ce echipament sau tehnologie utilizezi, ci conteaza sa fii om, sa te bucuri alaturi de ei la un vin fiert, o chitara si-o tacla. Nu mai spun de un traseu, poate, mai dificil, care iti ramane intiparit in suflet pentru totdeauna. Eu am o vorba pe care-am simtit-o acolo sus “Ce muntele uneste, omul in veci nu poate desparti” si, intr-adevar, pe cine am intalnit acolo sus mi-a ramas mereu in suflet, chiar daca uneori drumurile ni s-au mai despartit, dar sunt sigura ca ne vom revedea intr-o buna zi acolo sus si vom lacrima de bucurie la revederea noastra.

14805416_1710646792588438_1000252417_nHai-Hui prin Sufletul Folkului: Care sunt momentele in care te simti inspirata, motivata, incarcata?

Carmen Ciocolata: Momentele in care ma simt inspirata sunt, e clar, cele in care sunt pe munte, in primul rand, unde sunt in armonie cu mine insami, acolo unde am “primit” si cele cateva cantece pe care le-am compus. Un bun exemplu ar fi “Visul din Crai”, cantec pe care l-am primit in Aninata, un refugiu superb din Piatra Craiului, de fapt locul meu de taina unde sufletul meu se simte intregit. Acolo probabil mi-am lasat odata o bucatica de suflet si, de fiecare data cand ajung acolo, ma regasesc. Acolo intr-o seara superba de vara, cand tot muntele era rosu de lumina apusului, sezand pe o stanca si contempland aceasta frumusete atat de salbatica si de adevarata, m-am simtit atat de fericita in perfectiunea aceea, departe de lumea dezlantuita, gandindu-ma ca as fi fericita si chiar de-as muri atunci, chiar nimic nu putea strica acel moment idilic. Tocmai in acel moment niste pasarele de munte au trecut pe langa mine, trezindu-ma parca din reverie, iar in ciripitul lor mi-am tradus in minte “Cum sa mori? mai ai atatea de facut…” Atunci m-am trezit si mi-am dat seama ca asa este, dar am purtat mereu in suflet acel moment si-l readuc mereu la viata cand cant acel cantec superb, zic eu. In general, cantecele mele sunt mai pe suflet, pe o alta vibratie, sa zic asa, si nu le relev decat cand sunt alaturi de prieteni buni care au rabdarea sa asculte un cantec de suflet. In general folkul se rezuma mai mult la distractie, si chiar si mie imi place foarte mult acest aspect, poate de asta cant si din repertoriul altora melodii care mi se potrivesc.

14804896_1710646725921778_811013180_n

Hai-Hui prin Sufletul Folkului: Ce varsta are sufletul tau Carmen?

Carmen Ciocolata: N-as putea sa stiu ce varsta are sufletul meu, dar presupun ca pe masura ce experimentam si cunoastem mai mult, ne maturizam, dar asta n-are legatura cu anii. De fapt sufletul nostru e etern, nu s-a nascut si nici nu va muri vreodata, doar ne oprim din cand in cand in cate-o “gara”, pentru a creste, pentru a ajunge din acea farama din lumina zvarlita hai-hui prin cosmos, un far pentru cei care mai de mers pana ajung acolo. E un mister foarte mare si, probabil, ni se va revela pe masura ce ne vom maturiza, cel putin asa mi s-a intamplat mie, desi mai am mult de lucru, acesta e doar un pas din imensa “calatorie”.

Din partea-mi prefer sa spun ca am doar 20 de ani, iubesc libertatea, frumusetea si curajul pe care le aveam atunci, adaugand la ele cunoasterea si maturitatea acumulate pe parcurs. Deci sunt o juna si asa intentionez sa raman. In definitiv fiecare avem varsta pe care ne-o dorim, am vazut oameni superbi si in forta la 80, dar si batranei, plictisiti de viata pe la 20. Deci, aici, relativitatea e la ea acasa.

Hai-Hui prin Sufletul Folkului: Ce visezi tu pentru tine si pentru muzica ta?

Carmen Ciocolata: In sensul asta visez la aceleasi lucruri la care visam si atunci, adica sa ne-ntalnim in munti cat mai multi prieteni si sa atragem cat mai multi potentiali prieteni in cercul nostru al iubitorilor de frumos. Si mai ales, imi doresc ca oamenii sa mai aiba rabdare sa mai asculte si un cantec de suflet, printre altele, fiind “bresa” prin care Mama noastra reintra in noi, linistindu-ne de tumultul acestei lumi mult prea zbuciumate, dandu-ne, in acelasi timp intelepciune si putere de a merge mai departe.

14813526_1710646755921775_1303007954_n

Hai-Hui prin Sufletul Folkului: Putem vindeca sufletul  prin muzica? Dar societatea ?

Carmen Ciocolata: In primul rand vindecam sufletul, doar ca depinde de frecventa pe care-o folosim. Si Masaru Emoto, a demonstrat clar influenta sunetelor asupra apei, noi fiind 70% apa. S-a  vazut clar armonia prezenta cand era o muzica linistitoare si dizarmonia in caz contrar. Din pacate tinerii nostri, mai ales, sunt supusi unor influente, unele chiar nefaste, aduse la rang de normalitate, dar poate noi, ca oameni maturi putem sa-i indreptam incet, incet, spre armonie. E pentru sanatatea lor si a noastra ca civilizatie, in definitiv.

Universul intreg a fost creat prin vibratie, sunet, probabil tradus gresit in Biblie prin cuvant. In jurul nostru tot Universul canta, exista si s-a demontrat clar “muzica sferelor”, pamantul nostru se aude in spatiu ca o sfera superba, albastra, ciripitoare, datorita pasarilor care inca mai populeaza padurile ecuatoriale, sa speram ca taierea padurilor si tehnologizarea masiva nu ne va da in viitor muzica fiarelor. Noi percepem o infima parte din aceasta paleta sonora, adica intre 20 si 20000 de herti, dar asta nu inseamna ca nu exista nimic peste aceste valori. Probabil majoritatea oamenilor ar inebuni daca, printr-un miracol, ar auzi si alte frecvente. De fapt asta se-ntampla acum, in aceste timpuri atat de tulburi. Pamantul isi schimba frecventa, iar noi trebuie sa tinem pasul, altfel nu avem cum sa mergem impreuna. De aici si haosul din lume creat de cei care nu pot sau nu vor sa “creasca” si, direct proportional, lumea noua creata de cei care inteleg mersul lucrurilor. Si totul tine de vibratie. Se spune ca si Piramidele din Egipt sau megalitii de la Stonehenge, printre atatea alte monumente misterioase din lumea larga, au fost ridicate cu ajutorul sunetului, folosind o anumita tonalitate pentru a levita masa de piatra. Multi stiu acest lucru, desi si mai multi cred ca sunt povesti SF.

Muzica, clar, s-a dovedit ca vindeca sufletul, nu poti vindeca trupul pana nu vindeci sufletul, sunt interconectate. Chiar si dacii nostri stiau acest lucru. Acum exista meloterapia, un promoter al acestui tip de muzica la noi fiind Gheorghe Iovu, cel cu care am avut deosebita placere sa stau pe scena, chiar si langa Sarmizegetusa, in inima Daciei. A fost o experienta de nedescris si sper ca pe viitor sa mai avem asemenea colaborari de vis.

Desi poate pare o banalitate, cu cat ascultam mai mult mai multa muzica buna, cu atat devenim mai calmi, mai pozitivi, mai senini si, implicit, mai sanatosi. Iar cu cat noi suntem mai sanatosi cu atat si societatea noastra aflata in deriva se va insanatosi.

Imi vine in minte acum miscarea muzicala Hippie din anii ’60, care a creat atatea cantece superbe, pe care cantam chiar si acum, miscare care i-a constientizat pe tinerii americani, in special, facandu-i mai buni, mai veseli, reusind chiar sa opreasca si razboiul din Vietnam, urmand lozinca “Make love, not war”, si prin multele cantece compuse atunci, de catre tineri frumosi si cu adevarat liberi, pentru ca nu i-a interesat partea materiala a artei, cum se-ntampla acum, spre exemplu, cand cantam doar pentru bani, de cele mai multe ori. A canta si a compune muzica este un dar primit din alte sfere. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa facem din asta o afacere, desi sunt constienta cum merg lucrurile, deocamdata, in lumea asta. Astept, totusi, ziua in care ne vom elibera de aceste limitari. Si acum, sunt sigura, ca daca ne-am intalni asa cum o faceam  pe vremea lui Paunescu pe stadioane, unde cantam acele cantece ramase, multe, si acum in sufletele noastre, foarte multi dintre noi ne-am vindeca de pesimismul morbid care ne-a cuprins si de prost gust, si ne-am readuce aminte cine suntem cu adevarat, pentru ca suntem suflet din sufletul neamului acesta atat de greu incercat si atat de pur si frumos la radacini, dar care, probabil din aceasta pricina, atat de vulnerabil. A asa cum spunea si Creanga “… sunt o bucata de huma din Humulesti” asa si noi facem parte din acelasi pamant stravechi, care acum abia incepe sa-si cunoasca adevarata istorie si valoare.

Atunci, in perioada lui Paunescu, s-au trezit atatea valori, inegalabile, pentru ca muzica si poezia trezesc, inevitabil, geniul uman. Si se vede descresterea in acest in zilele noastre, aici vorbind de marea masa a oamenilor.

Da, cred ca muzica ar putea ajuta enorm sa ne regasim sufletele, unii pe altii, prieteni vechi si noi, readusi laolalta de sufletul neamului nostru, reusind, in sfarsit, sa cream civilizatia perfecta din octava superioara in care suim acum cu pasi grabiti.

Hai-Hui prin Sufletul Folkului: Te rugam sa ne daruiesti un cantec de munte care sa ilustreze muzical miniinterviul nostru.

Carmen Ciocolata: Cantecul ales de mine pentru acum este “Cerbul”, un cantec superb pe care l-am invatat venind din Crai, pe scarile trenului, de la Nae (Berechet). Dupa mine e un cantec care evidentiaza atat de mult sufletul nostru frumos si bun si care-mi doresc imens sa se trezeasca cu adevarat din “somnul cel de moarte” care ne-a cuprins de-atata amar de ani.

CERBUL

One thought on “Interviul Saptamanii – Carmen Ciocolata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s