Astazi il sarbatorim pe Nichita Stanescu !


 

Nicu Alifantis – Pasul tau

Muzica Nicu Alifantis

Versuri Nichita Stanescu

In dulcele stil clasic nicu alifantis

Dintr-un bolovan coboara
pasul tau de domnisoara.
Dintr-o frunza verde, pala
pasul tau de domnisoara.

Dintr-o înserare-n seara
pasul tau de domnisoara.
Dintr-o pasare amara
pasul tau de domnisoara.

O secunda, o secunda
eu l-am fost zarit în unda.
El avea roscata funda.
Inima încet mi-afunda.

Mai ramâi cu mersul tau
parca pe timpanul meu
blestemat si semizeu
caci îmi este foarte rau.

Stau întins si lung si zic,
Domnisoara, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit si mozaic.

Pasul trece eu ramân.

Anunțuri

Astazi il sarbatorim pe Nichita Stanescu !


Nichita-Stanescu 8

Nicu Alifantis – Ploaie în luna lui Marte

Muzica Nicu Alifan

Versuri Nichita Stanescu

Ploua infernal si noi ne iubeam
prin mansarde…
Prin cerul ferestrei,
prin cerul oval,
norii curgeau, in luna lui marte..
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene de creta..
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta..
„O sa te ploua pe aripi”spuneai..
Ploua cu cu globuri pe glob si prin vreme
„Nu-i nimic”iti spuneam „lorelai”
„Mie imi ploua zborul cu pene! ”

Ploua infernal si noi ne iubeam
prin mansarde…
Prin cerul ferestrei,
prin cerul oval,
norii curgeau, in luna lui marte..
Si ma inaltam si nu mai stiam
ca-mi lasasem in lume odaia,
tu ma strigai din urma:
„Raspunde-mi cine-s mai frumosi?
Oamenii? Ploaia? ”

„O sa te ploua pe aripi”spuneai..
Ploua cu cu globuri pe glob si prin vreme
„Nu-i nimic, nu-i nimic! „iti spuneam „lorelai”
„Mie imi ploua zborul cu pene! ”
Ploua infernal si noi ne iubeam
prin mansarde…
Prin cerul ferestrei,
prin cerul oval,
norii curgeau, in luna luï marte

Astazi il sarbatorim pe Nichita Stanescu !


nichita-stanescu
Nichita Stanescu – Frunza verde de albastru

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la sapte –
de la sapte pân’ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân’ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada…
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

Mircea Vintila – Frunza verde de albastru